Bucuresti-Paris

Bonjour din Paris! Am inteles ca la Bucuresti vremea nu e prea prietenoasa. Aseara, cand l-am sunat pe Nicolai imi spunea ca ploua si ca Ilona si Iancu si-au gasit tot felul de jocuri prin casa. Evident, l-au implicat si pe el. A mai cazut si cate o vaza, s-a mai rasucit cate un covor, dar toata lumea e in siguranta. Si vor sa vin mai repede acasa. Ii aud pe copii cum ma striga pe fundal. Nu le spun lor nimic, dar mie imi dau lacrimile.

Imi dau lacrimile si cand pregatesc pozele cu Ilona pentru postarea de azi. Imi dau seama cat a crescut. Imbracata intr-o pereche de pantaloni si un maiou alb de la Bonpoint, imi zambeste de pe ecranul laptopului. Fiica mea e intruchiparea veseliei. Asa ca incerc sa ii urmez exemplul si sa rad si eu. Chiar daca ma topesc de dorul ei, chiar daca as vrea sa ii citesc lui Iancu o poveste cat se cuibareste in bratele mele. Nu e usor sa fii mama. Uneori, chiar daca ai satisfactii in cariera, te napadesc remuscarile ca nu esti acasa cu copiii. Uneori, te simti vinovata.

Inainte sa plec, Ilona m-a incurajat sa nu imi fac griji ca voi lipsi o saptamana. “Cand voi fi mai mare, voi pleca si eu de acasa o saptamana la Paris si tu nu te vei supara pe mine pentru ca stii ca ma intorc repede si ca te iubesc de orinunde.” Eh, asta cu plecarea ei ramane de vazut la momentul potrivit. 🙂