Ce-i al meu, al meu ramane

Ursulet de catifea, ce se da nu se mai ia. Atunci cand ii place ceva, la care nu vrea sa renunte sub nicio forma, Ilona repeta razand aceste vorbe pe care le-a invatat de la gradininta. Dupa ce a probat rochia din catifea de la Il Gufo, a adaptat zicala dupa propriile preferinte: Rochie de catifea, ce se da nu se mai ia. Sincera sa fiu, si eu as fi vrut sa o pastrez daca eram in locul ei. In primul rand, pentru ca imi place catifeaua. Iar daca e si albastra, cu atat mai bine. Si desi, unii ar pretinde ca acest material plin si ultra-confortabil e mai degraba potrivit in zilele de toamna sau de iarna, pe o vreme atat de capricioasa, iti permiti sa te joci cu texturile, chiar si la inceput de primavara.

I-am povestit Ilonei ca in trecut, catifeaua era un lux, pe care si-l permiteau doar aristocratii, regii si printesele. Si desi, mi s-a parut ca era mai degraba atenta la jocul de lumini si umbre pe care il face materialul decat la povestea mea, Ilona s-a intors catre mine la un moment dat si mi-a spus: Maman, eu ti-am zis ca sunt o printesa. Ilona. Pur si simplu, Ilona.