Andra Manea, Make-up Artist Oficial L’Oreal: “Fericirea ne-o facem cu mainile noastre”

 

Andra Manea este noul Make-up Artist Oficial L’Oreal, asa ca am rugat-o sa imi raspunda la cateva intrebari, special pentru voi, mes cheries. Sper sa va placa si va propun sa o urmariti pe Andra, este un profesionist desavarsit si un om extraordinar.

 andra_manea_motto

In primul rand, felicitari pentru noua functie. Cum ai primit propunerea L’Oreal de a fi Make-up Artist oficial? Ce gand ti-a trecut prima data prin minte?

Multumesc! Am fost extrem de surprinsa si emotionata de propunere celor de la L’Oreal! Primul gand a fost: “Trebuie sa vorbesc neaparat cu Alex (Alexandru Abagiu – n.r.)!”

Care crezi ca va fi cea mai mare provocare ca Make-up Artist Oficial L’Oreal?

Cea mai mare provocare, si responsabilitate in egala masura, va fi cu siguranta mentinerea nivelului ridicat de profesionalism cu care ne-a obisnuit Alexandru Abagiu!

Esti unul dintre cei mai respectati make-up artisti de pe piata – de aici si propunerea L’Oreal, cu siguranta. Cand ti-ai dat seama ca vrei sa faci din pasiunea pentru make-up o profesie?

Multumesc! Initial, nu mi-am imaginat ca pasiunea mea pentru machiaj poate deveni jobul meu. Faceam machiaje doar din placere si treptat am inceput sa castig bani din asta si sa investesc intr-o trusa profesionala. Am avut norocul sa-l intalnesc pe Alexandru Abagiu la unul dintre cursurile de machiaj si el m-a luat ca asistenta. Pe langa faptul ca am “furat meserie” de la cel mai bun, Alexandru m-a invatat si cum trebuie sa arate si sa se poarte un adevarat profesionist.

Ce iti place cel mai tare la profesia ta?

Iubesc la meseria mea pentru ca am ocazia sa cunosc oameni de-a dreptul minunati, extrem de talentati si muncitori, oameni de la care invat intotdeauna cate ceva. Partea frumoasa a meseriei mele este ca nicio zi nu seamana cu cealalta. In fiecare zi sunt in alta locatie, lucrez cu alta echipa, alt model/fotograf etc. Nu poate interveni monotonia niciodata.

Care sunt, din punctul tau de vedere, principalele trei secrete de make-up pentru un look perfect in fiecare zi?

Un look de zi incepe obligatoriu cu o crema hidratanta cu factor de protectie solara – trebuie sa nu uitam ca soarele este principala cauza de imbatranire prematura a pielii. Putina “sanatate” in obraji (un blush intr-o nuanta naturala), corector aplicat punctual, doar in zonele cu imperfectiuni si cearcane, un ruj hidratant pe buze si un strat fin de mascara.

Care e cea mai mare multumire pe care o ai ca profesionist?

Atunci cand vad machiajele mele pe coperta unei reviste, intr-un clip video, intr-o vitrina sau pe un banner publicitar, atunci pot spune ca sunt multumita pe plan profesional.

Cine sunt oamenii care te inspira, in profesie si in viata personala?

Inca din liceu, cand colectionam paginile din reviste cu machiajele lui, si pana in prezent, Alexandru Abagiu a fost si este inspiratia mea principala. Tocmai de aceea, iti dai seama ca sunt de-a dreptul onorata sa pot calca pe urmele lui, ca Make-up Artist Official L’Oreal Paris. Este un om deosebit si, in afara de sotul meu, care este inspiratia mea pe plan personal, pur si simplu nu am intalnit alt om ca el: pe cat de talentat, pe atat de modest!

Ce te face fericita?

Se spune ca fericirea ne-o facem singuri, cu mainile noastre! In cazul meu este cat se poate de adevarat! Fericirea mea este, in mare parte, fericirea oamenilor din jurul meu. Satisfactia pe care o am atunci cand vad expresia unei mirese care se vede in oglinda, la finalul machiajului, sau cand ma suna, dupa cativa ani ca sa o machiez pentru botezul copilului, este nepretuita! Sunt convinsa ca intotdeauna primim ce oferim!

Andra-Manea1

0 replies on “Andra Manea, Make-up Artist Oficial L’Oreal: “Fericirea ne-o facem cu mainile noastre””